Ganduri sparte...

N-as fi crezut niciodata cat de mult isi poate pune cineva amprenta asupra cuiva pana n-am simtit-o pe propria piele.

N-am stiut niciododata mai bine ca azi cum e sa tanjesti dupa niste sentimente care inainte erau totul si care acum se pierd usor, usor...

Nici cat doare lucrul asta n-am stiut, pentru ca nu am fost avertizata cu nimic inainte si am ajuns fara sa-mi dau seama pe-un alt drum necunoscut, singura, caci orice ajutor pare fara rost.

Ba chiar m-am trezit ca cer explicatii cuiva care nu mai e dispus sa mi le ofere. Dar pana n-am fost pusa in fata faptului implinit am refuzat cu o incapatanare prosteasca sa cred asta.

Orice urma de speranta ramasa in suflet a fost facuta praf cu o usurinta pe care nu mi-o pot explica nici pana acum. Eram dispusa sa ofer sentimente noi, poate mai profunde ca niciodata si eram gata sa arat tot ce-am invatat unei persoane, care credeam ca asteapta asta de la mine, dar care de fapt, pleacase de mult intr-o alta directie, si sufletul nu a vrut sa prevada asta si nu a ascultat, asa  ca a facut din mine ce n-am crezut ca o sa fiu vreodata si acum tot el, se plange de o durere apasatoare, caci golul acela din suflet nu se lasa vindecat asa usor.

Acum nici nu stiu ce-i mai rau, sperantele facute scrum sau gandul ca am ramas eu in urma si ca nu mai reprezint ce-am fost, asta daca am fost vreodata ce-am crezut eu…

Incertitudinea asta e chinuitoare, imi incarc sufletul fara rost si ce-l mai trist e ca, daca o data am fost 2 , acum am ramas doar eu…si asta…doare al naibii de tare.

Fake feelings...

De multe ori mi s-a intamplat  sa zambesc fals pentru a ascunde diferite stari si sa spun lucruri dictate poate, de orgoliu, dar cu care inima sa nu fie de acord.

Momentele astea par sa faca parte din noi, practic sunt involuntare. Dar ce faci cand, de la un zambet fals acompaniat de niste cuvinte menite sa-ti dea o alura de persoana puternica, capabila sa treaca peste orice, incepi sa-ti dai seama ca ai luat-o in cu totul alta directie si ajungi sa te minti de unul/a singur/a obligandu-te parca sa simti ce crezi ca ar fi bine, doar ca sa scapi de ceea ce simti cu adevarat?  si aici ar trebui un mare semn de intrebare…

Ideea e ca imi place cand constientizez ca ma maturizez, cand realizez cu adevarat importanta  unor lucruri carora nu le acordam, poate,  destula atentie in trecut. Imi place cand simt ca invat cate ceva din toate experientele trecute si imi place sa stiu ca ceea ce-am invatat ma va ajuta pe viitor. Dar nu-mi place deloc cand realizez ca ma lovesc iar de unele “lucruri” aparent neterminate,dar  peste care credeam ca am trecut si ajung sa-mi impun anumite ipostaze , pe care cateodata ajung si eu sa le cred desi nu sunt dovada niciunui sentiment, ci  doar aparente, prost acoperite de altfel.

Si cam asta-i partea cea mai trista, cand realizezi ca ai pierdut la propriul joc de roluri si te-ai amagit de unul/a singur/a, caci revenirea la realitate care urmeaza, indiferent ca vrei sau nu pentru ca nu te poti minti la nesfarsit, incurca lucrurile mai tare si e cu mult mai dureroasa decat orice ai incercat tu sa ascunzi in tot acel timp.

Decizii...

Parca e ceva in aer in ultima vreme, din ce in ce mai des vad oameni care decid sa mearga pe drumuri separate pentru ca "asa e mai bine", chiar daca in mod clar lacrimile din ochii lor spun ca nu asa e mai bine, dar ce mai conteaza? La cel mai mic impas iau aceasta hotarare "inteleapta", cum ca ar fi mai bine sa-si vada fiecare de viata lui si este mult mai simplu sa spui "nu mai merge" decat sa recunosti ca esti un/o las/a care nu are puterea sa lupte, nu-i asa? 

E trist cand stim ce e bine pentru noi 

dar refuzam din cauza unui orgoliu 

prostesc sa recunoastem asta.Viata e simpla, noi o facem dificila si ne 

complicam cu situatii si decizii care pe moment pareau “cele mai bune” dar 

care in mod clar ne depasesc dupa…

Dar asa cum se spune: ce-ar fi viata fara decizii proaste? Eiii, ar fi una mai buna probabil…dar aparent e cam imposibil de realizat pentru ca fiecare dintre noi avem la activ diferite cazuri sau decizii care n-au avut rezultatul pe care il asteptam.

Am inceput sa ma obisnuiesc cu asemenea situatii si tin sa cred ca isi au si ele rostul lor. Dupa ce-o dai in bara o data e important sa inveti din acea nereusita care te va ajuta pe viitor sa-ti amintesti ca ai gresit o data si ca nu mai vrei cu siguranta sa faci de doua ori aceiasi greseala.

Iar pentru exceptiile de la regula, care nu se invata minte si gresesc iar si iar, ma gandesc ca singura solutie e timpul, care, cu siguranta le va vindeca pe toate…cel putin, asa sper.