Ganduri sparte...

N-as fi crezut niciodata cat de mult isi poate pune cineva amprenta asupra cuiva pana n-am simtit-o pe propria piele.

N-am stiut niciododata mai bine ca azi cum e sa tanjesti dupa niste sentimente care inainte erau totul si care acum se pierd usor, usor...

Nici cat doare lucrul asta n-am stiut, pentru ca nu am fost avertizata cu nimic inainte si am ajuns fara sa-mi dau seama pe-un alt drum necunoscut, singura, caci orice ajutor pare fara rost.

Ba chiar m-am trezit ca cer explicatii cuiva care nu mai e dispus sa mi le ofere. Dar pana n-am fost pusa in fata faptului implinit am refuzat cu o incapatanare prosteasca sa cred asta.

Orice urma de speranta ramasa in suflet a fost facuta praf cu o usurinta pe care nu mi-o pot explica nici pana acum. Eram dispusa sa ofer sentimente noi, poate mai profunde ca niciodata si eram gata sa arat tot ce-am invatat unei persoane, care credeam ca asteapta asta de la mine, dar care de fapt, pleacase de mult intr-o alta directie, si sufletul nu a vrut sa prevada asta si nu a ascultat, asa  ca a facut din mine ce n-am crezut ca o sa fiu vreodata si acum tot el, se plange de o durere apasatoare, caci golul acela din suflet nu se lasa vindecat asa usor.

Acum nici nu stiu ce-i mai rau, sperantele facute scrum sau gandul ca am ramas eu in urma si ca nu mai reprezint ce-am fost, asta daca am fost vreodata ce-am crezut eu…

Incertitudinea asta e chinuitoare, imi incarc sufletul fara rost si ce-l mai trist e ca, daca o data am fost 2 , acum am ramas doar eu…si asta…doare al naibii de tare.

Fake feelings...

De multe ori mi s-a intamplat  sa zambesc fals pentru a ascunde diferite stari si sa spun lucruri dictate poate, de orgoliu, dar cu care inima sa nu fie de acord.

Momentele astea par sa faca parte din noi, practic sunt involuntare. Dar ce faci cand, de la un zambet fals acompaniat de niste cuvinte menite sa-ti dea o alura de persoana puternica, capabila sa treaca peste orice, incepi sa-ti dai seama ca ai luat-o in cu totul alta directie si ajungi sa te minti de unul/a singur/a obligandu-te parca sa simti ce crezi ca ar fi bine, doar ca sa scapi de ceea ce simti cu adevarat?  si aici ar trebui un mare semn de intrebare…

Ideea e ca imi place cand constientizez ca ma maturizez, cand realizez cu adevarat importanta  unor lucruri carora nu le acordam, poate,  destula atentie in trecut. Imi place cand simt ca invat cate ceva din toate experientele trecute si imi place sa stiu ca ceea ce-am invatat ma va ajuta pe viitor. Dar nu-mi place deloc cand realizez ca ma lovesc iar de unele “lucruri” aparent neterminate,dar  peste care credeam ca am trecut si ajung sa-mi impun anumite ipostaze , pe care cateodata ajung si eu sa le cred desi nu sunt dovada niciunui sentiment, ci  doar aparente, prost acoperite de altfel.

Si cam asta-i partea cea mai trista, cand realizezi ca ai pierdut la propriul joc de roluri si te-ai amagit de unul/a singur/a, caci revenirea la realitate care urmeaza, indiferent ca vrei sau nu pentru ca nu te poti minti la nesfarsit, incurca lucrurile mai tare si e cu mult mai dureroasa decat orice ai incercat tu sa ascunzi in tot acel timp.

Decizii...

Parca e ceva in aer in ultima vreme, din ce in ce mai des vad oameni care decid sa mearga pe drumuri separate pentru ca "asa e mai bine", chiar daca in mod clar lacrimile din ochii lor spun ca nu asa e mai bine, dar ce mai conteaza? La cel mai mic impas iau aceasta hotarare "inteleapta", cum ca ar fi mai bine sa-si vada fiecare de viata lui si este mult mai simplu sa spui "nu mai merge" decat sa recunosti ca esti un/o las/a care nu are puterea sa lupte, nu-i asa? 

E trist cand stim ce e bine pentru noi 

dar refuzam din cauza unui orgoliu 

prostesc sa recunoastem asta.Viata e simpla, noi o facem dificila si ne 

complicam cu situatii si decizii care pe moment pareau “cele mai bune” dar 

care in mod clar ne depasesc dupa…

Dar asa cum se spune: ce-ar fi viata fara decizii proaste? Eiii, ar fi una mai buna probabil…dar aparent e cam imposibil de realizat pentru ca fiecare dintre noi avem la activ diferite cazuri sau decizii care n-au avut rezultatul pe care il asteptam.

Am inceput sa ma obisnuiesc cu asemenea situatii si tin sa cred ca isi au si ele rostul lor. Dupa ce-o dai in bara o data e important sa inveti din acea nereusita care te va ajuta pe viitor sa-ti amintesti ca ai gresit o data si ca nu mai vrei cu siguranta sa faci de doua ori aceiasi greseala.

Iar pentru exceptiile de la regula, care nu se invata minte si gresesc iar si iar, ma gandesc ca singura solutie e timpul, care, cu siguranta le va vindeca pe toate…cel putin, asa sper.

Doar…simple dorinte.

Vreau sa te incrunti cand nu te bag in seama.

Vreau sa te fac sa plangi ca sa inveti ca a te exterioriza nu e o rusine sau un semn de
slabiciune.

Vreau sa te superi, sa ma certi si sa ma ierti.

Vreau sa spun prostii si sa ma saruti zambind.

Vreau ca duminica dimineata sa ne certam, iar noaptea sa ne impacam, pentru ca altfel nu se poate.

Vreau ca atunci cand nu ma mai suporti si pleci, sa intorc capul dupa tine si sa tip in gandul meu sa te intorci…

Vreau sa-mi fie dor de parfumul pielii tale pana in momentul cand ne vom intalni iar.

Vreau sa ma necajesti si sa te necajesc, sa ma tachinezi si sa te tachinez, sa te joci cu mine si eu cu tine, vreau sa fim copii dar si adulti atunci cand trebuie.

Vreau ca diminetile sa ne gaseasca mereu impreuna.

Vreau sa stiu ca esti prietenul meu asa cum si eu iti sunt la randul meu prietena.

Vreau sa intelegi ca orele fixe si punctualitatea nu sunt de mine.

Vreau sa-mi arati ca ma cunosti.

Vreau sa simti cand sunt suparata si sa stii ca o imbratisare mi-ar prinde bine.

Vreau sa-ti amintesti ca am sa prefer mereu tricoul tau in locul pijamalelor.

Vreau sa stii ca desi sunt orgolioasa, nu inseamna ca sufar mai putin, doar ascund mai bine.

Vreau sa-ti fie dor de mine.

Te vreau pe tine....

Vreau sa te invat sa iubesti din toata inima..si sa te lasi iubit in aceiasi masura.

Greseala...da?/ nu?/ poate...

“-Ar fi o greseala sa fac asta, stiu!”

Dar de fapt nu prea stim si totusi majoritatea dintre noi spunem asta atunci cand suntem pusi in diferite situatii, care din exterior par a fi niste greseli.

Daca tot e sa stim ceva atunci cu siguranta e ca sufletul nu se pacaleste asa usor si mereu va ramane un semn de intrebare in privinta acelei presupuse greseli. Singura cale pe care o stiu ca sa putem indeparta aceasta nesiguranta, care de multe ori e mai chinuitoare decat orice consecinta, e sa facem greseala si abia dupa ce privim  inapoi o sa putem  spune cu adevarat  “Da, chiar a fost o greseala” si asta e din cauza  ca de multe ori, chiar si cand stim sigur ca e o greseala, trebuie sa o facem oricum.

Dar asta e un lucru bun, adica constientizarea unei greseli poate fi de multe ori “sutul in fund” de care ai nevoie pentru a realiza ca lucrurile stau cu totul altfel si nu asa cum iti imaginai tu.

Asa ca serios, una din  cele mai mari greseli ar fi de fapt aceea de a nu face greseala de care ti-e frica si sa treci prin viata intrebandu-te “Ce-ar fi fost daca…?” 

De pus pe gand...mai bine sa-ti para rau de ceva ce-ai facut, decat sa regreti ceva ce n-ai facut deloc...

Compromisul…

Sunt 2 momente in viata care nu pot exista unul fara celalat si nu fac referire la nastere si la moarte, ci la ceva chiar banal. Ma refer la prea bine cunoscutul moment al indragostirii, cand simti ca milioane de fluturasi isi fac aparitia in stomac si te intorc pe toate partile, iar fericirea e aproape reala. Si despre ce urmeaza , adica momentul  in care magia acestei fericiri isi pierde din farmec. Momentul in care incepi sa observi lucruri. Defectele trecute, poate, cu vederea  ies la iveala sau mai rau, asa zisul “gentlemen perfect” uita sa mai faca micile lucruri pe care, candva, le adorai la el…

Nu incerc  sa fiu exclusivista in trairile astea pentru ca sunt perfect convinsa ca lucrurile astea functioneaza identic si la ei, si poate uneori, chiar mai rau decat la noi.

Totusi momentul in care defectele ies la iveala poate fi considerat inceputul sfarsitului. Pentru ca orice ai face, oricat de rabdatoare sau permisiva ai fi, se va dovedi ca ce-a fost s-a dus, si cu siguranta nu se mai intoarce.

Concluzia pare cam drastica, dar destul de adevarata, asa ca pentru a scapa de stresul inevitabilului, s-a inventat compromisul. Doar asa se mai poate salva ceva din ce-am avut si fluturasii de la inceput se transforma astfel intr-o satisfactie a sigurantei care exclude, din pacate, fericirea in stare pura.

Asa si? E simplu! Daca vrei o relatie trebuie sa accepti unele compromisuri pentru ca fara ele nu se poate, iar daca vrei sa iti traiesti fericirea impreuna cu el, trebuie sa o consumi in doze mici pentru ca, pana la urma , se va termina fara indoiala, iar cand ajungi la ultimul strop nimic nu te mai poate salva. 

Vreau...

Vreau un baiat care sa nu-mi aduca un buchet de trandafiri de ziua mea ...ci sa mi rupa o floare de pe strada intr-o zi oarecare si sa mi-o puna dupa ureche...un baiat... care sa ma gadile ..sa ma ciupeasca ..sa-mi puna piedica pe strada....

vreau un baiat care sa alerge cu mine prin ploaie fara sa-i fie frica ca isi murdareste adidasii de firma, care sa ma tina de mana, sa ma ciufuleasca, sa ma muste…

Vreau un baiat...al carui zambet sa ma topeasca.. care sa ma stranga tare in brate.. care sa se uite in ochii mei fara sa-mi spuna nimic..iar eu sa inteleg totul, care sa aiba initiativa, sa ma conduca atunci cand am nevoie...

Vreau un baiat care sa-mi dea mesaj chiar in timp ce suntem unul langa celalalt, care sa ma opreasca in mijlocul trecerii de pietoni doar ca sa ma sarute, sa danseze cu mine oricat de prost s-ar misca, cineva care nu ma judeca dupa aparente.

Vreau un baiat pupacios si haios, care sa vrea sa mergem pe o strada a orasului a carei capat nu stim unde e..cineva care nu se teme sa se rataceasca, un baiat care sa ma duca la gara si sa se urce cu mine intr-un tren la intamplare.

Vreau un baiat care sa arunce cu popcorn in mine cand mergem la cinema,care sa sa fie pregatit sa ma sperie cand vizionam un film horror, un baiat care isi doreste sa ma cunoasca, care isi da seama cat de complicata, ce fenomen anormal sunt.

Vreau un baiat care sa ma recucereasca in fiecare zi, care sa asculte o

melodie si sa se gandeasca la mine, care apreciaza un curcubeu, care se bucura cand e soare, un baiat caruia ii place mirosul primaverii, care vede dincolo d aparente ..

Vreau un baiat care se chinuie sa-mi faca clatite indiferent de cat fum ar iesi in bucatarie...

Vreau un baiat care sa ma tina in brate noaptea si sa se trezeasca cu o jumatate de ora mai devreme doar ca sa ma vada dormind, care sa ma trezeasca cu un sarut, care imi zice atunci cand gresesc si ma ajuta sa repar ce am stricat....

Vreau un baiat care sa nu-mi zica "te iubesc" din prima luna doar ca sa ma bage in pat, un baiat care stie cum sa ma ia atunci cand sunt suparata, un baiat care sa ma faca sa rad, care intelege ca ma supar din orice dar care stie sa ma impace.

Vreau un baiat care sa inteleaga ca nu imi place sa gatesc si care sa se straduiasca sa ma scuteasca de chinul asta, chiar daca el gateste mai prost ca mine,cineva care ma considera cea mai frumoasa de pe pamant, netinand cont de defecte...

Vreau un baiat care sa imi pregateasca un ceai fierbinte atunci cand sunt racita, care sa ma sarute fara sa-i fie teama ca se molipseste, care sa tina minte la ce ora sunt programata la salon si care sa nu se enerveze cand vin acasa tarziu

Vreau un baiat care intelege ca prietenii sunt importanti pt mine, ca uneori simt nevoia sa ies cu fetele in mall sau cu gasca la un suc, cineva care da libertate atat cat sa nu ma simt sufocata si care e gelos cat sa simt ca tine la mine ..

Vreau un baiat care sa inteleaga atunci cand nu am chef sa ies din casa, care sa vina la mine sa-mi tina companie cand e urat afara, care sa inteleaga ca ma tem de tunete si fulgere si totusi sa nu rada de mine, ci sa ma apere ...

Vreau un baiat la care sa tin atat de mult incat sa nu-mi pese ce masina conduce sau cu ce tramvai ma duce acasa, pentru care sa fiu in stare de orice dar sa nu imi ceara nimic, care sa stie ca il iubesc fara sa ii zic in fiecare zi.
Vreau un baiat care sa fie tandru si romantic cu mine, un baiat care sa o respecte pe mama lui si sa o ajute la nevoie, cineva caruia sa nu`i fie rusine sa iasa in oras cu familia la o pizza si un suc.

Vreau un baiat care sa iubeasca animalele,care sa ma duca vara la strand si sa se scufunde cu mine, cineva care sa ma sarute sub apa, sa ma stearga cu prosopul..

Vreau un baiat care sa nu se uite dupa altele pe strada cand e cu mine de mana, care sa stie cand sa renunte la meciul de fotbal pentru mine care sa se bucure de bucuria mea

Vreau un baiat care sa se inteleaga bine cu prietenii mei, care sa nu se laude cu ceea ce are, ci sa se faca placut de ceilalti prin ceea ce este, un baiat care imi faca cadouri cu valoare sentimentala si nu de sute de lei, un baiat al meu.

Vreau un baiat care sa stie ca nu imi place sa ma joc cu zapada, care sa ma apere de bulgari, care sa se dea cu sania cu mine si sa cadem amandoi de pe ea pe la mijlocul partiei

Vreau un baiat care sa ma alinte, un baiat care sa mearga cu mine pe varful unui munte doar pentru a vedea apusul, care vara la mare sa se inghesuie intr-un pat de o singura persoana doar ca sa poata fi cat mai aproape de mine..

Vreau un baiat caruia sa ii placa sa calatoreasca, care sa fie de acord sa vina cu mine in cele mai traznite locuri, care sa mearga cu cortul fara sa faca mofturi.

Vreau un baiat care sa iasa cu mine in cluburi, care sa ma opreasca cu un sarut atunci cand vorbesc mult si aiurea, un baiat care sa nu se supere cand ascult muzica cu volumul ridicat…

Vreau un baiat care...doar in basme exista...

Am citit textul asta de nenumarate ori si simt ca tot l-as mai citi… il am de ceva timp prin pc, desi nu-mi apartine.  Am considerat ca e mult prea dragut, asa nu am rezistat si l-am postat aici :D